luni, 10 august 2009

O carte tehnica care o sa apara in luna decembrie 2009

Scurt tratat de turnare continua a semifabricatelor rotunde






Dr.ing. Ioan Romulus Vasile

2009




Prefaţă

Intr-un moment de criză în care siderurgia suportă din plin efectele nefaste, este regional vorbind supusă dispariţiei din motive obiective şi subiective, apare o carte despre un domeniu pe cale de dispariţie, e bine ? e rău ?, las generaţia viitoare să se pronunţe.

Dorinţa mea este de a aduna în paginile acestei lucrări date, experienţe, nereuşite şi reuşite, teste pe care le-am parcurs în 28 de ani de experienţă în producerea şi turnarea oţelului. Privind un grafic omul vede un punct cu ordonată şi abscisă, pentru inginer acest punct nu înseamnă numai x şi y, înseamnă o experienţă care s-a realizat cu trudă. Semnificaţia acelui punct este secretă numai pentru necunoscători, inginerul tălmăceşte sensul şi-l poate transpune într-o decizie în procesul real de producere a metalului. După umila părere a autorului este necesară să fie marcată într-un material, experienţa obţinută atât la Siderurgica Hunedoara cât şi la TMK-Reşiţa în turnarea continuă a semifabricatelor rotunde. Autorul este printre pionerii turnării ţaglei rotunde în România, Ф 150 mm, Ф 180 mm la maşina de turnare continuă de la Hunedoara.

Volumul se doreşte un mic îndreptar şi un suport pentru următoarele categorii:

  • Pentru cei ce Nu ştiu şi dau sfaturi la cei ce ştiu !;

  • Pentru inginerii practicieni din sectoarele de turnare continua şi nu numai !;

  • Pentru puţinii studenţi care se mai apleacă asupra studiului profesiei lui Hefaistos;

Voi spune mai jos lucru cel mai important şi care l-am preluat de la marele academician Moisil, dar adaptat la situaţia mea: eram tânăr ,nu aveam nici o experienţă, îmi plăceau femeile şi le ştiam pe toate. Acum femeile imi plac dar..., am experienţă , am un titlu ştiinţific de doctor în inginerie şi constat cu stupoare câte nu ştiu ! pe scurt cu cat înveţi constaţi că mai ai multe de învăţat.

Şi tot de la academicianul Moisil închei cu un mare adevăr care spune: toată lumea îşi pune problema cât costă un om îmvăţat ! nimeni nu-şi ridică problema cât costă un neînvăţat !

Autorul rămâne cu convingerea ca inginerul nu trebuie sa aibe simptomatologia de sindrom: neuron singular, si de aceea el trebuie sa aplice indemnul lui spre studiu. Mai ales în condiţiile în care Valul al treilea e peste noi, iar secretele unor profesii devin simple subrutine în cadrul unor programe de PC.

Prezenta lucrare a fost elaborata pe baza cunoştinţelor proprii precum şi pe consultarea unui material bibliografic a evoluţiilor şi dezvoltate în domeniul turnării continue. Important fiind procesele de formare a crustei marginale, modul de oscilare a cristalizorul, şi mecanismul lubrifierii utilizând praful de cristalizor, efectul acestor aspecte cu privire la productivitate şi calitate a produsului. Influenţa analizei chimice a oţelului aflat în procesul de solidificare dinamica, în special consecinţele asupra plasticităţii crustei marginale şi a calităţii semifabricatului turnat continuu pentru diverse aplicaţii.



Un comentariu: