duminică, 9 august 2009

Valorile ingineriei româneşti



Cu metodele actuale, nu cunosc să se poată realiza o călătorie în timp. Călătoria virtuală este generată de noi înşine şi ea se numeşte amintire. Amintirea este un spaţiu virtual, trăit, în care putem să deformăm din motive omeneşti unele date ale scenariului. Trecutul este amintire, mărturisire, istorie, documente, etc. Trecutul poate reveni oricând în realitate, el poate transmite semnale modificatoare de conştiinţe şi destine. Amintirea ca amprentă a unui eveniment trecut, poate genera pasiune şi emoţie, fiind singura metodă care ne poate cufunda în trecut. Prezentul este o entitate, cea mai fragilă. Prezentul permite transformarea viitorului în trecut. Analizând trecerea anilor, a vieţii, îmi pun problema dacă există prezent, sau timpul se derulează între viitor şi trecut.

Viaţa, pentru mine, nevrednicul laic, este un dar de la Dumnezeu, este un spaţiu energetic, un "N" - dimensional care trebuie trăit la maxim. În momentul naşterii nici nu am putea refuza acest cadou. Cred că nu este nimic mai frumos în această lume ca viaţa, care ne dă şansa de a conştientiza lumea. Scrierea acestei cărţi pentru mine a fost o călătorie în timp, cu ajutorul amintirilor proprii dar şi utilizând imaginaţia proprie alimentată de trecut (documente, materiale bibliografice consultate şi fapte istorice). Este greu să-ţi imaginezi ceea ce nu poţi cuprinde.


Foto: Ing.Vasile Ioan Romulus (stânga), alături de Toni Burg (Olanda) şi Eugen Evu, scriitor hunedorean


Dar călătoria mea a fost susţinută şi de dese incursiuni în locurile cheie ale acestei istorii. Se pot scrie şi spune multe, dar istoria fierului hunedorean trebuie să fie rescrisă de un trăitor al acestor canoane.


Cartea a fost începută la Hunedoara şi finalizată la
Reşiţa, în Banat. Autorul este managerul istoricului combinat aflat pe calea dificilă a privatizării şi R.I.V. este omul care îşi pune pecetea unei personalităţi puternice , competiţie şi mai ales vocaţiei – un om performant – un tehnocrat cu mare suflet. Este greu exilul , fiindcă, doar departe conştientizezi trecutul, care altfel trece neobservat. Trecutul prin amintire transformă exilul într-un purgatoriu care te face să te judeci pe tine şi să conştientizezi valoarea a ceea ce nu mai ai. În Banat, muncind cu sârg la revigorarea uzinei siderurgice, am reuşit să înţeleg foarte bine cuvintele “Ce vremuri şi ce oameni mai erau, pe când …”

Dr. ing. Vasile Ioan ROMULUS

SURSA :

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Valorile%20ingineriei%20romanesti%20de%20Ioan%20Romulus.htm


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu