Patriotism

Patriotismul
fragment din
Ioan Romulus Singur printre banateni, 2008, Resita


Dacă luăm în considerare tentativa naivă de a crea o republică a Banatului în preajma evenimentelor de la Alba, când spirtul patriotic atingea cote maxime, am apreciat patriotismul din Banat mai mult ca un separatism, de genul „noi de noi”. Aşa, mai mult ca să treacă vremea. Cu toate eforturile de a-l încadra pe Eftimie Murgu în panteonul românesc al marilor patrioţi, riscăm să devenim ridicoli. Eftimie Murgu este un intelectual-ideolog, bănăţean remarcabil, dar fără a îmbrăca, cu sabia în mână, cămaşa morţii.
Nu putem menţiona manifestări patriotice semnificative în Banat de genul modelului transilvănean, sau, mai mult, ca patriotismul provinciilor româneşti Moldova şi Valahia, care la drept vorbind au scris istoria românilor. Patriotismul ca încărcătură emoţională îl întâlnim în poezia lui Coşbuc, în „Treceţi, batalioane române, Carpaţii”, muzica lui Tudor Gheorghe, sunetele divine ale naiului de aur al lui Gheorghe Zamfir, atitudinea regelui Carol I, o tăragănată din Banat (muzică pe care mulţi contemporani au uitat-o), rechizitoriul lui Antonescu şi al lui Iuliu Maniu, dansul feciorilor din Ţara Bârsei ori căluşul oltenesc, regina-poetă Carmen Sylva, poezia lui Nichita Stănescu, tropotita moroşenilor şi a bihorenilor dănţuind pe sunetul unei higheghe, simplitatea atelierului lui Brâncuşi de la Paris, asaltul infanteriei la Mărăşeşti şi Mărăşti, dilemele şi confesiunile lui Ţuţea, Eminescu, Nichita, elementele iniţiale ale mişcării legionare, poezia lui Radu Gyr, soldatul căzut pe front pentru Ţară, indiferent de gradul său. Patriotismul necultivat cu măsură poate transforma naţionalul în naţionalism, iar de aici şi până la degradarea mişcării naţionale ce cultiva românismul în bestialitatea criminală a extremiştilor mişcării legionare nu mai este decât un pas.
Patriotismul este generat de sentimentul apartenenţei la o patrie iar bănăţeanul consideră că doar Banatul este patria lui, ceea ce este o mare eroare. Acum, când civilizaţia continentului nostru evoluează spre o Europă, reîntoarcerea la cnezate, voievodate şi ţări este perdantă pentru mentalitatea comunităţii noastre.
Patriotismul bănăţenesc se reduce la o sintagmă des întâlnită – câta linişte -, iar filozofia sa de viaţă se rezumă la paradigma „Să facem un copil şi câta avere”. Am crezut că bănăţeanul are o atitudine slugarnică şi obedientă în comportamentul său, punând acest fapt pe seama influenţei turceşti de până la începutul secolului al XVIII-lea, însă era doar o impresie. Bănăţeanul autentic ştie să se adapteze la toate condiţiile, el este patriot atunci când se referă la Banatul lui indiferent pe unde trec în prezent graniţele. Bănăţeanul este doritor de linişte, armonie, ospitalier, nu face nimeni culoare şi gust la răchie ca el (cu tăria stă mai prost), gurmand cu o bucătărie remarcabilă, e drept şi că i-a dat Dumnezeu de toate - nici o provincie românească nu a fost atât de binecuvântată.