duminică, 30 august 2009

Criza, ca o aşteptare americană (3)
Creditul, o călătorie financiară în timp (2)

dr. ing. Romulus Vasile Ioan,
jurnaldecaras@informmedia.ro
aparut in Jurnal de Caras Severin 20 ianuarie 2009

Creditul face posibil ca o familie să aibă maşină (chiar două/trei maşini), casă, casă de vacanţă, casă pentru închiriere, concedii, fără să ai toţi banii (în accepţiunea noastră românească), el permite această călătorie financiară în timp. În State dacă nu ai card de credit, nu ai istoric financiar, deci nu exişti. Biletul pentru această călătorie, era şi este, creditul ipotecar cu rată variabilă, având rata iniţială sub media pieţei oferită pe doi ani de zile. Începerea achitării ratelor mari după doi ani se presupune că generează o refinanţare a ipotecii, profitând de creşterea preţului şi a comisioanelor.
Creditul înseamnă consumul, el mulţumeşte şi consumatorul şi pe cel ce produce pentru consum (bunuri sau servicii). Beneficiarii sunt: construcţiile, imobiliarele (casa de zi cu zi, casa de vacanţă, casa pentru închiriere, casa ca investiţie imobiliară), industria de autovehicule (maşina familiară şi cea de piaţă, cea de fiţe), piaţa imobiliară - zona speculativă, care a creat prima turbulenţă, băncile de credit, băncile de investiţii, familia americană atât timp cât a achitat ratele şi dobânda. Uşurinţa de a obţine credite, bani ieftini, a generat în mod escaladat preţurile pe piaţa imobiliară (fenomen asemănător şi la noi....).
Când banii sunt aproape gratis, creditorii îşi întind pătura până nu mai au pe cine credita. Băncile de credit au inventat noi metode ultra lejere de creditare. Consecutiv, băncile de investiţii au pus în practică tehnici pentru a transfera riscul creditării către alţi investitori, fonduri de investiţii, fonduri mutuale, fonduri de pensii, grupări dornice de profit. Au apărut în bilaţurile contabile, mijloace de investiţii structurale. Numai că standardele de creditare s-au prăbuşit iar ipotecile au devenit accesibile pentru persoane cu risc foarte mare. Băncile şi-au vândut derivatele din ipotecile cu grad mare de risc, prezentându-le ca obligaţiuni de plată garantate. Băncile au subestimat riscul acordării împrumuturilor „Ninja“.
Criza, ca o aşteptare americană (4)
Cum să mutăm viitorul în prezent!
dr. ing Romulus Vasile Ioan;
aparut in Jurnal de Caras Severin 27 ianuarie 2009

Liberalismul american în acordarea creditelor a format o conduită lipsită de cheie de securizare, posibilitatea de returnare a lui. Banca se baza numai pe exuberanţa pieţei. Relevant sau nu, în State: o familie deţinea în medie 12-14 carduri de credit din care 40% în overdraft (fără acoperire). Împrumuturile ipotecare crescuseră de la 5% în 1994, la 20% în 2006. Apăruseră Credite Ninja, sinucigaşe, la care nu se cerea să ai loc de muncă stabil, nu se cerea un venit stabil şi nici măcar o garanţie pe alte bunuri. Se anula regula de bază a acordării creditului, returnarea lui. Maşina timpului era şi este Banca utilizând drept combustibil, creditul, având următorul parcurs: familia se îndatorează pentru un mare număr de ani, obţine ce îşi doreşte, returnarea ratei şi a dobânzii, an de an, lună de lună.
Banii zboară dintr-un cont în altul, de la o bancă la alta, dintr-o ţară în alta, de pe un continent pe altul, calculatorul face să circule miliarde de euro sau dolari, din prezent în viitor, dintr-o ţară în alta. Printr-un simplu click, imense sume de bani sunt plasate în viitor. Banii sunt adunaţi în bănci, la bursă sunt schimbaţi pe acţiuni, pe certificate, titluri (cum ar fi: titluri de valoare; fonduri de investiţii, fonduri de pensii, fonduri ipotecare). Rezultatul este o „Criză financiară“!. Ce poate urma? Simplu, recesiune! Două amănunte interesante: peste 1,3 milioane de case au ajuns să fie lichidate în 2007, cantitatea de credite ipotecare neachitate, dacă le includem şi pe cele rezidenţiale şi comerciale, este de 14.000 miliarde de dolari (Ben Bernanke, Preşedinte al Fed). Nu voi exclude din multitudinea de cauze neîncrederea generată de o anumită formă de manipulare. De ce este nevoie? La noi toată lumea vorbeşte de un plan anticriză, ce uşor se zice, dar ce greu se pune pe hârtie şi în practică. Planul anticriză este de fapt un sistem de ecuaţii cu „n“ necunoscute, cum să-l rezolvi? Numai ministru de Finanţe să nu fi în acest moment!
Criza, ca o aşteptare americană (5)
Cumpărarea unui gap sau cum să cumperi o datorie
dr. Romulus Vasile Ioan,
aparut in Jurnal de Caras Severin 4 februarie 2009

Excesul de creditare susţine excesul de consum deci Supraproducţie! Cercul care se închide. Aveam doi parteneri lacomi, clientul care vrea să obţină totul acum şi banca care dorea să aibe cu orice preţ clienţi. E de vină societatea de consum care ne încurajează să cheltuim peste posibilităţile noastre? Nu! Ne convine obţinerea unui lucru foarte uşor. Sistemul bancar american permite băncilor de investiţii să transforme ipotecile în derivaţi (Piaţa ipotecilor, The Community Reinvestment Act, se desfăşura prin Fannie Mae şi Freddie Mac, instituţii create de guvernul american) şi ulterior să le tranzacţioneze pe piaţă. Derivatele au îmbrăcat forme complexe, au devenit instrumente financiare atractive, agenţiile de rating acordându-le suspect de multă încredere, atrăgând noi fonduri cu disiparea riscului. Cu rating foarte bun şi profit garantat, produsele derivate, au atras multe instituţii financiare şi bănci de investiţii, erau vândute şi revândute, au ajuns la companii şi la populaţie, au fost utilizate pe piaţa speculaţiilor imobiliare pe alte pieţe - cum ar fi petrolul. În acest mod banca îşi scădea gradul propriu de risc şi putea obţine credite de la terţe instituţii financiare. Derivaţii reintrau în piaţa financiară ca nişte produse atractive care ulterior s-au dovedit a fi gap-puri?!! Era un joc cinstit ? Unii nu ştiau ce cumpără, iar alţii nu spuneau ce vând. De fapt era o aruncare a unei mingi fierbinţi de la unul la altul, care din august 2008 avea să ardă. La noi există o amnezie şi o criză de otită acută atunci când vine vorba de criză. Ignorarea unui fenomen complex cum este acesta nu REZOLVĂ PROBLEMA. Criza are o evoluţie obiectivă, cu factori agravanţi de natură subiectivă greu de controlat. Multă lume, sub inspiraţia nefastă a unor declaraţii populiste, mai cred că: pe valea noastră nu o să fie criză. Criza care ne-a stricat planurile de viitor este un fenomen recent şi foarte complex, de aceea concluziile legate de redresare trebuie să fie rezervate. Nu înseamnă că trebuie să rămânem pasivi, trebuie să acţionăm. Cu siguranţă că vom ieşi cu toţii şifonaţi.
Criza, ca o aşteptare americană.(6)
Rezolvarea crizei în variantă mioritică
dr. ing. Romulus Vasile Ioan,
aparut in Jurnal de Caras Severin 11 februarie 2009

În toamna lui 2008, în State şi în China (două puteri dar şi exterme), se intervenea masiv în economie: în iulie-august 2008, Ben Bernanke Preşedinte Fed, anunţă Regula Z- care interzice acordarea ipotecilor insuficient documentate; Administraţia Bush, Fed (Federal Reserve Bank ), Congresul aprobă 700 mld de dolari, destinaţi salvării sistemului bancar, reprezentânt doar 5% din totalul creditelor neachitate din SUA; liderii democraţi din Congresul SUA cer Trezoreriei ajutor financiar pentru constructori auto americani, aflaţi în dificultate, motivând că „trebuie să apărăm interesele contribuabililor americani, să protejăm locurile de muncă şi pensiile a sute de mii de lucrători din industria auto americană, să oprim eroziunea producţiei şi să creştem economia“. Băcile americane primesc 120 mld $ din fondul de salvare a sectorului bancar. În decembrie 2008, Fed cere reducerea dobânzii de politică monetară de la 1% la 0,25 %. În decembrie 2008, Guvernul chinez aproba un pachet masiv de stimuli economici în valoare de 4.000 de miliarde de yuani, echivalentul a 586 de miliarde de dolari, până în 2010, pentru a susţine cererea internă. Investiţiile vor fi axate pe infrastructură, sector cheie ca parte dintr-o politică fiscală „activă“. La NOI, debutul crizei găşte autorităţile preocupate de campania electorală. La 6 luni de la apariţia ştirii că este criză, pe Valea Bârzavei, unii mai gândesc că poate pe la noi nu o să fie criză. Putem ignora un fenomen cum este CRIZA. Cu siguranţă NU, cu tot populismul de care vrem să dăm dovadă. În fapt, pentru manageri sau oamenii politici, Criza este un război, care pe care. Adică se dă situaţia tactică, echipamentul şi muniţia, canalele de comunicare, soldaţii din prima linie sunt instruiţi, baionetele sunt puse la cătarea puştii şi se primeşte comanda: în tranşee! Pentru economie situaţia tactică este Bugetul, cu PIB-ul sfârtecat în procente. Iarna ne prinde pe NOI întotdeauna nepregătiţi, am auzit în sfîrşit că se fac pregătiri de îngheţ, un preten mi-a atars atenţia: „Îngheţarea salariilor, măi!“


Criza, ca o aşteptare americană (7)
Rezolvarea crizei în variantă mioritică (2)
dr. ing Romulus Vasile Ioan,
jurnaldecaras@informmedia.ro

Criza ne reînvaţă ce este nevoia punând, de voie sau de nevoie încă un sfetăr pe noi. E o formă de supravieţuire, nici nu trăim nici nu murim. Se poate oare: consum mare cu venituri mici? Soluţia este să furăm? Ce facem dacă nu ţine chestia cu glaucomul! Toate măsurile anticriză trebuie luate prin cunoaşterea deplină a contextului şi influenţelor internaţionale, ale globalizării vieţii economice şi financiare. Nu este uşor şi de aceea bugetul s-a lăsat aşteptat. Criza financiară generează o criză economică, apoi o criză a locurilor de muncă, de aici la criza în viaţa socială este doar un pas. Cine poate şti ce şi cât se pierde?
Criza socială perturbă grav familiile cu efecte greu de cuantificat, se poate să apară o criză a familiei? Sigur această enumerare incompletă de la financiar la familie ne crează o stare de angoasă, de fapt nu trebuie să disperăm, lucrurile enumerate pot fi pricepute, iar omul trebuie să fie optimist în căutarea de soluţii, numai în analiză şi execuţie omul trebuie să fie pragmatic.
Pentru a avea soluţii trebuie să clarificăm următoarele aspecte legate de originea efectelor actualei crize, care vin de pe filiera americană şi câte vin din Europa; din efectul de gobalizare a economiei romaneşti; din lipsa de randamente a unor tehnologii, din aspecte subiective de a masca ineficient şi a le arunca pe seama crizei, că vinovat general de tot şi toate; din prudenţa de debut a guvernanţilor; din prudenţa în creditare a băncilor româneşti; din lipsa de mentalitate a unei naţii silită de o jumătate de secol să aibe mai multe găuri la brăcinar. Criza aceasta ne-a arătat cât de mică este lumea, cât de legaţi suntem unii de alţii din State şi până în China, via Europa. Cred că azi ne vom trezi la realitate. Dacă în State se plătesc poliţele bubble-lui imobiliar, noi plătim acum poliţele bubble-ul politc, o fi drept? Habar n-am! Adică soluţia este: rămâne cum am stabilit!
Criza, ca o aşteptare americană (8)
Formula crizei şi soluţia acesteia
dr. ing. Romulus Vasile Ioan,
Este clar că publicul (fiindcă suntem doar nişte spectatori care plătim biletul şi taxele) de la noi nu a fost informat corespunzător, nici despre criză, nici despre cauze, nici despre efectele ce vor urma şi pe care le resimţim acum. Ne aflăm într-o societate concurenţială în care individul trebuie să-şi pună singur sacii în căruţă (şi după aceea să plătească cu zâmbetul pe buze), adică trebuie să se autoinstruiască, autogospodărească, autotaxeze. Şomaj, îngheţări de salarii, îndemnuri politicianiste: să strângem cureaua, toate acestea vin pentru o populaţie care de 50 de ani se află în aşteptarea unor vremuri mai bune.
Unii analişti economici sceptici pun pe seama crizei finalul capitalismului, alţii insinuează ceva de socialism. Sigur o asemenea aluzie strecurată în discursurile politicianiste poate câştiga periculos de mulţi adepţi, de fapt nostalgici. Pentru a perturba definitiv un asemenea sens voi apela mai jos la ceea ce spunea un mare înţelept în ştiinţa financiar-bancară, Adrian Vasilescu: După criza din Asia de Sud-Est, din 1997, în nenumărate dezbateri internaţionale a fost fluturată o întrebare: „Va mai rezista capitalismul?“ Acum, în focul actualei crize financiare, întrebarea se repetă. După 1997, foarte repede, în condiţiile stingerii crizei, întrebarea şi-a pierdut sensul. Şi-l va pierde şi acum. Capitalism înseamnă economie de piaţă. Iar economie de piaţă înseamnă întâi şi întâi organizarea consumului.
Dorim să se soluţioneze CRIZA ca în telenovele, de azi pe mâine. Nu se prea poate. Cine zice în ziua de astăzi că are formula acestei crize, exagerează dar dacă cineva spune că ştie soluţia acestei formule cu siguranţă minte. Formula crizei are coeficienţi de natură obiectivă: financiar-economice, piaţă şi coeficienţi care depind exclusiv de factori subiectivi: emoţii, neîncredere, efecte psihologice, poate ceva la limita dintre dezinformare şi manipulare. Ce trebuie să facem? Greu de spus! Nu prea avem aşi în mâneca noastră. Cu siguranţă situaţia e mult mai gravă decât se vede.

Criza, ca o aşteptare americană.(9)
Cine a câtigat din această criză?
dr. ing. Romulus Vasile Ioan,
jurnaldecaras@informmedia.ro

Cum cine? Simplu, cei ce nu au pierdut! Bani se fac din orice: petrol, oţel, Coca-cola, automobile, imobiliare, speculaţii bursiere, băuturi, ochelarii, ţigări, cercetări, prostituţie, droguri, jocuri de noroc, fotbal, furt, înşelătorie. Criza a împuţinat avuţiile, totuşi miliardarii nu au dispărut s-au globalizat în interese. Ziarul german Die Zeit în urma unei analize spunea că au câştigat firmele americane de construcţii. Managerii unor bănci şi miliardari investitori din China, la care adaug eu speculanţii ţiţeiului, a fierului vechi şi nu numai. Au obţinut profituri enorme în perioada boom-ului imobiliar cele 5 mari banci de investitii din SUA: Lehman Brothers, Bear Stearns, Merrill Lynch, Goldman Sachs şi Morgan Stanley. Mai târziu aceleaşi bănci şi marile concerne industriale (GM, Chrysler, Ford) cereau guvernului şi congresului american ajutor. Întâmplător sau nu, directorii băncii Lehman Brothers câştigaseră 350 mil dolari în perioada 2000 şi 2007; directorii companiei AIG risipeau 500.000 $ pe un weekend de lux; şefii de la GM, Ford şi Chrysler veneau în faţa Congresului pentru un ajutor de 25 de mild de $, dar nu renunţeau la lux. Ei au anunţat că industria este în mare pericol, din cauza crizei economice. Un congresmen i-a rugat să ridice mâna cei care au venit cu o cursă aeriană comercială. Niciunul. La a doua întrebare, cine e dispus să renunţe la avioanele private şi să se întoarcă cu o cursă comercială, răspunsul a fost tăcere. Luxul se plăteşte, dar nu din banii contribuabililor. Mai sunt şi unii care au făcut averii când alţii pierdeau. Băncile, prin banii lor, se află la originea patrimoniului companiilor/grupurilor de investiţii, începând de la lanţurile de magazine, lanţuri de restaurante, Showroom-uri auto, trusturi media, clinici-spitale până echipe de fotbal. La marginea Las Vegas-ului s-a ridicat construcţii de 550 mil $ pe o suprafaţă de 790 ha. Nu voi dezvolta teoria conspiraţiei, dar voi preciza că aspectul cel mai păgubos al acestei crize este cel indus de neîncredere, aspectele emoţionale, psihologice devenind factori favorizanţi în derularea crizei.
Criza, ca o aşteptare americană.(2)
Creditul o călătorie financiară în timp

dr. ing. Romulus Vasile ;
sursa:www.caon.ro

Omul vrea să aibă. Vrea să evolueze. Dumnezeu a creat un om inteligent care trebuie să evolueze. EL le-a dat oamenilor pofta de a avea iar acest lucru a generat consumul. Cine-l poate ajuta? Banca ! Şi uite aşa familia este legată atât de locul de muncă cât şi de bancă, prin credit. Legarea populaţiei de muncă prin credite pentru case şi pentru consum s-a dovedit a fi o inovaţie revoluţionară. Amintirea face posibilă călătoria în timpul- trecut, creditul face de fapt posibilă o călătorie în viitor. Omul îşi propune să facă ceva, care se realizează în timp, banca dă banul şi omul plăteşte pentru acest confort, acela de a avea ceea ce îşi doreşte. Trebuie spus, admirativ, că succesul american se bazează pe un lucru simplu: „merită să munceşti de dimineaţă până noaptea pentru confort şi bunăstare“. Românul însă, vrea direct confort şi bunăstare. Noi sărim, conştient, peste ceva esenţial: munca. Creditul american este o roată ţigănescă (aluzia la modalitatea de împrumut a românului de rând) cu jucători lacomi, chiar feroce, numai că, în acest caz, nu a funcţionat sistemul imunitar sau cum să ne apărăm. Cei doi parteneri vor să câştige acum. Educaţia şi cultura americană au generat <>: totul dintr-o dată, face ca familia americană să nu aibe filosofia de a începe viaţa de la furculiţă şi cuţit. Familia americană vrea, acum, să plătescă cu Credit: casa, maşina, casa de vacanţă, consum zilnic, vacanţele în Bora Bora, studiile la universităţi ale copiilor, etc... Prima condiţie: să câştigi bine, să poţi plăti lunar rata plus dobânda. Iar ca să câştigi trebuie să muceşti. Cheia acestei călătorii financiare în timp este banul, o marfă obţinută prin muncă, dobânzi, dividende, rente, corupţie sau furt. În trinughi, familia (dorinţele ei), mărfuri-servicii (dorite), credite (banii necesari pentru dorinţe) singurul lucru cert este că: banca este proprietara bunurilor până la finalizarea creditului. Ce a speculat banca şi bancherii? Lăcomia, inventând credite obţinute lejer. Pieţele financiare au multiplicat bani. În fapt instrumente financiare, derivate, bazate pe ipoteci, uitând că banii au nevoie de o bază reală: munca. Piaţa ipotecilor era reglementată prin intermediul Fannie Mae şi Freddie Mac, instituţii create de guvernul american, The Community Reinvestment Act.


Romanian ironshops of the 16 to 18th centuries


By loan Romulus*




STEEL TIMES OCTOBER 1999




Producing and processing iron represent a trade in Hunedoara, Romania which has persisted for over 1000 years and is still active today. Of special impor- tance in this history was the reign of the Transylvanian voivode of Wallachian, lancu Corvin of Hunedoara, governor of Hungary and father-in-law of the Wallachian voivode Vlad Tepes (Dracula).
In 1409, king Sigismund of Hungary gave the Hunedoara estate, with its castle, to the Corvin family as a reward for their bravery when fighting against the Ottoman expan-sion. lancu Corvin evidently exempted the forges on his estate from taxes as they produced weapons. His role as a protector of the Catholic church against Islamic domination in the Balkan Peninsula is well record-ed and includes his victory in 1456 at Belgrad, his campaigns against the Turkish Empire and his crusade to protect Christian principles. He was also responsible for recapturing Constantinople.
In a document dated 1493 -immediately following the death of Matias Corvin (a son of lancu) - the mining of iron ore in the region is recorded .... 'oppidum Hunyad, ville volachales et montane ferri de Hunyad' (the town of Hunedoara as well as the Wallachian villages and the iron mines).
In 1509, count George of Brandenburg became the owner of the estate by marrying Beatrix Frangepan, the widow of king Matias. Count Brandenburg donated a site, called Tulea, situated on the banks of the Govajdie river (Fejerviz), to one Torok Gaspar and to his two brothers, to open a new ironshop ('Novam ferri fodinam') for the smelting and processing of iron. He also granted them the right to extract iron ore from the nearby mountain. In a document dated 1526, in which King Ludwig II con- firmed the gift of the site, it is mentioned that, in Tulea, a mine and a shop for iron extracting and processing (quondam fodi-nam ferri desertam et locum mineralem Thulya vocatum) already existed. In the few documents remaining from count Brandenburg, there is a mention in 1517 of a number of smelting operations (ferrifodi-nae) belonging to the Hunedoara estate: Nadrab (Nadbor), Cerna (Charna), Henez and Berez. They were situated on the river banks and used water wheels for power. Count George Brandenburg carried the archives of the castle and the estate to Anspade, thus their remains very few writ-ten sources from that time.
During the years that followed the castle and the Hunedoara estate, with its mines and iron shops, had several owners.
Between 1605-1619 the Transylvanian voivode Bethlem Gabor declared the Hunedoara estate public property; after that period the estate was given to Bethlem Istvan. In 1725, the whole estate became the property of the Austrian treasury. Written documents presenting the activi- ty of the mines, the smelting shops and the forges survive only from the 17th century. Those documents were inventories of the shops, letters, annual reports and various instructions given by the owner for operating the works. According to the urbarial documents, the inventories of the Hunedoara estate, dated 1674 and 1681,show there were five large iron shops in operation: Plosca, New Cerna, Toplita, Nadrab and Simpert. All these processed iron ore from the mines in the Ghelari and Poiana Ruscai mountains. Besides these shops there were three more owned by the Barcsay family and another at Baia Cerna, owned by the prince of Transylvania.
The iron works had at least two blast furnaces operating alternately (while one was smelting ore, the other was being repaired). The furnaces were placed in a building made of stone and wood. Each furnace was equipped with bellows driven by a water wheel of wood but with iron axles and fittings. The furnaces had two stores, one for charcoal, the other for ore. There were two iron bars at the tapping hole for consolidating the tap hole. The works also had a single hearth for reheating iron to be forged.
From the positioning of the equipment, there were two types of shops:• the 'German' shop consisting of two buildings: the first containing the blast furnaces and the second the forging furnace and hammer (sometimes the two buildings were situated on opposite banks of the river, facing one another); the equipment in bothbuildings being driven by a single water wheel.
• The Romanian shop (olah) consisted of a single building in which both the blast furnace and forge were situated. Two water wheels provided separate power for the blast furnace and the forges and the hammer.
Equipment in the works required continuous maintenance and the documents often mentioned the inadequate condition of the shops and the need for repair.
The bellows were made of calfs skin or horse's skin and each furnace had two of these. Under the tuyere was a slat tapping hole provided with an iron runner
The documents also mention the equipment and tools used for making refined iron, pulling iron out of the furnace, piercing the plug to tap hot slag, charging the iron ore, brick lining the furnace, repairing the forges, etc.
There were two foremen in each shop:
one in the furnace section in charge the blast furnace and its equipment, and one in the forge section who was in charge of the fining forge, reheating forge and forging hammer with its associated tools and annexes.
Larger shops also had a building for housing the foremen and the workers and one for storing the pig iron, forged bars, flat iron and the spare parts and tools.
The buildings were made of wooden beams and covered with shingles.
The inventories also mentioned 12-14 horses used for transporting the raw materials (iron ores, charcoal) to the shop and taking the iron products to the market or to the store room at Corvinesti castle, headquarters of the estate.
The people who worked in a shop consisted of:
- one furnace foreman and one hammer foreman;
- four hammer men;
- three workers at the blast furnaces, one to charge the iron ore and two to charge the
charcoal;
- one worker who crushed the iron ore;
- five miners and 15 workers who prepared the ore and charcoal.
The shops were working 25 weeks in a year, from the 20th of March until the 23rd November with an interruption between July 13th to September 8th, during which time the workmen did agricultural work in the fields.
Iron production on the entire estate of Hunedoara from all the iron shops that existed in the 18th C was about 21.500- 22.500 ‘majas’ per year (about 1200- 1260t/y).
Exhibits of ironmaking developments of that period are displayed in the Iron Museum within the modern day steelworks of Siderurgica SA. •



18th century Romanian ironworks with blast furnace and twin hearth forge in one building.

1 Water wheel for forging hammer;

2 Water wheel for bellows;

3 Blastfurnace;

4 Forge hearth;

5, 6, 7 Forging hammers




*Associated teacher at the Engineering Faculty
Hunedoara SC and member of the cultural foundation,
lancu of Hunedoara. Siderurgica SA, Piata lancu deHunedoara, NR 1, 2750, Hunedoara, Romania


sâmbătă, 29 august 2009

A highly productive 9/10 Ce pit furnace in Romania



A highly productive 9/10 Ce pit furnace in Romania

By Romulus loan and Constantin Gaina


In the neighbourhood of Ghelari- Hunedoara, Romania, about 20km from Valea Caselor (The valley with houses), a ‘pit’ furnace was discovered in 1895. Nearly a century later, an archaeological dig in the same region in 1980 found a similar furnace.
The furnaces were placed on the slopes of hills forming the valley of Valea Caselor such that the prevailing winds provided a natural draught via a chimney. There was no source of water nearby which could have powered bel-lows, but hand blown bellows were also employed.


Illustration of a 16Ce bloomery furnace described by George Agricola


The pit-furnace discovered in 1895 is simi- lar to the one discovered in 1980 (Fig 1). It consists of a pit of oval section, dug into the bedrock of the hill. The pit was about 1600mm deep with its front enclosed by a stone wall. It was lined with clay bricks and the top covered by a flagstone. The flagstone could be removed for charging the iron ore, charcoal and lime. In the upper side of the furnace there was a chimney of oval section, aligned with the slope, thus assuring a natural draught. The front wall of the furnace was about 2.85m wide at its foundations which extended down to the bed rock.




1 Interpretation sketch of the iron furnace discovered in Ghelari-Hunedoara in 1895 Reconstruction made by the authors of the article
The lower side the furnace contained two holes; the larger was a tap hole for slag which was placed on the vertical axis of the pit and inclined to the slope of the hill; the smaller, which was placed a little to the left of the tap hole and separated from this only by a flag- stone placed on the narrow side, was used for blowing in air via bellows.
The foundations of a charging platform were found projecting from the top and in front of the supporting wall. The platform measured 2.20 x 2.80m, and the walls were 0.80m thick and survived to varying heights.
Archaeologists have dated these furnace to the 9th-10th centuries, three centuries earlier than the Corsican and Catalonian soles(smelting hearths) used in France and Spain in the Pyrenees (Ariege and Navarra).
They resemble much later furnaces discovered elsewhere in Europe, and described by George Agricola in his book ‘De re metallica’ and by Vanuccio Biringuccio in ‘Pyrotehnca’.
Agricola describes such an iron shop dated from the 16th century.
The furnaces at Valea Caselor were built high resembling the ‘Stuckofen’ furnaces of the Alps and the Carpathians. The pit-furnace had some constructional details that indicate it was a highly productive furnace for that time:
• A taper in the furnace pit slowed the decent of the charge as the charcoal was consumed (the charcoal was used as fuel and reducing agent). The furnace could be operated very easily with less maintenance than required for the later Stuckofen in the Alps or for the Osmond furnaces of the Scandinavian countries.
• A cap covered the top of the furnace which was opened for charging but closed afterwards to keep the heat inside.
• A dynamic draught was created by the inclined stack. The furnaces were built on the side of the hill experiencing the prevailing wind so that the depression created behind the hill ridge would increase the air draught in the furnace.
The fact that people knew the phenomnon of the turbulent currents compensated to a certain extent the absence 'of hydraulic power for driving bellows.
• The furnace had a tap hole for removing slag and the iron bloom reduced from the iron ore.
The furnace discovered at Ghelari, Hunedoara, does not clear up all the aspects of operation, but it offers interesting information. A model of the furnace from Valea Caselor was constructed by the Science Museum in London in 1925 (cat No 20/1925-115 - now in storage) using original materials from the first furnace discovered in 1895.

The authors are members of 'lancu de Hunedoara'
Foundation, eng. Romulus loan is with SC Siderurgica
SA, Piata lancu DC Huncdoara Nr 1, 2750 Hunedoara,Romania

The beginnings of ironmaking in




The beginnings of ironmaking in Hunedoara, Romania


By Ioan Romulus Vasil & Gaina Constantin

STEEL TIMES MAY 1997


Archaeological excavations show that iron was known in the Capatho-Danube region of present day Romania from the first part of the ironage - Hallstat (800-300BC). During the early iron age, the metal was rare and expensive, but artifacts such as axes, hoes, weapons and plough shares appear. There is evidence that iron ore was mined and smelted at high temperatures (1500°C) to produce an iron for forging.This implies an advanced technological knowledge and experience. Bloomery furnaces were used consisting merely of pits dug near the top of hills (Fig 1). These were lined with refractory 1 Typical natural draught shaft furnace of the early iron age periodclay and dried prior to charging with alternate layers of charcoal and iron ore.


The fire burnt continuously for several days partially reducing the ore to metallic iron. No slag wasremoved during this process. Air was supplied by the natural draught of the wind blowing up the side of the hill. The unreduced part of the ore formed a black slag that flowed from the furnace.
In Transylvania (north-west Romania) where the Hunedoara ironmaking region is located, the local population - the Dacians-came under the influence of both Greek and Scythian civilisations by the end of the 6th century BC. This symbiosis influenced their techniques of weapon manufacture. During the later iron age, Lat Tene (300 -50 BC) another event occurred in Transylvania which accelerated the development of ironmaking, this was the influ-
ence of the Celtic tribes, the Kentum group,the Celts most western branch. This contact with the Celts accelerated the evolution of ironmaking and processing techniques used by the local population. The development in the techniques of metal winning and processing came about in the Hunedoara region because it was an area rich in charcoal, gold, silver and slate. The climax was the establishment of King Burebista’s (?-44BC) fortress in the Hunedoara's mountains.
The location of this powerful Dacian fortresses from Sarmizegetusa in the proximity of the iron mines at Ghelar and Teliucis not at all accidental.
At that time, the furnaces used by the Dacians to reduce iron ore had the shape indicated in Fig 2. Air was blown in through the bottom using bellows. Such a furnace had the advantage of a removable tuyere made of refractory material. The iron taken from the furnace was forged into bars or flats, each being checked for quality and notched if passed.




The Roman occupation
The rich deposits of gold silver, salt and iron from Dacia were well-known in the Roman Empire which attempted to occupy the region through several military campaigns in the years 86 -89AD and 101-102AD. Dacia was finally occupied by the Roman armies, led by the Emperor Trajan in 106AD. A military diploma found at Porolissum (northern Dacia), dated 11 August 106AD , mentions Dacia as being a Roman province. The Roman economic politics in Dacia was to continue mining gold and iron using Dacian workers. Clear evidence of iron ore mining in
Telyuc-Ghelari-Hunedoara under the Roman occupation are two epigraphs foundon monuments dating from the reign of the Roman Emperor Caracalla, and a commemorative
monument in Apullum (Alba-Iulia) dating from the reign of the Roman Emperor Antonius
Pius, a monument which represented an altar dedicated to Jupiter. The inscription reads:
Optimus Maximus Dolichenus -
Iovi Optima Maxima Dolicheno,
nato ubi ferrum exoritir...

Both monuments attest to the existence of the iron ore mining industry in Poiana Ruscai, Hunedoara, possibly a Dacian ironmaking shop used by the Romans.

In the neighbourhood of this site some 50t of slag with a high Fe content of 30-35% have been found. The furnaces consisted of square open hearths with sides of 0.8m with three walls lined with mica blocks about 80cm long and 5cm thick. Excavations found the bottoms of the hearths to con- tain burnt lime to a depth of 15cm. Lumps of iron weighing 5kg were also present. The forging furnaces were 2m in diameter and 2-2.2m deep. The side walls were smooth with no signs of burning. Nearby pits were filled with fine ground slag which probably served to slowly cool tools made
in the forging shops. The existence of these hearths prove that the inhabitants of the regions knew of the archaic procedures of thermal treatment.
The furnaces, iron processing and heat treatment techniques are specific to the Dacian population, demonstrating that the Romans operated a policy of using local workers to produce their requirements.

*The author is with SC Siderurgica SA,Hundoara, Romania

vineri, 28 august 2009

Criza, ca o aşteptare americană. Criza, ca o aşteptare americană

Criza, ca o aşteptare americană
Lăcomia, forţa motrice a crizei
.
aparut in Jurnalul de Caras Severin, 7 ianuarie 2009
Dr. ing. Romulus Vasile Ioan


Fenomenul actual cunoscut sub numele de criză s-a manifestat în SUA începând cu toamna anului 2007, iar la noi din luna august 2008. În mod pregnant s-a vorbit despre criză doar voalat, fiindcă viaţa politică românească se afla în durerile facerii electorale. Criza imobiliară americană a generat criza subprimă, iar de aici s-a ajuns la criză financiară generând scăderea bruscă a lichidităţilor în piaţa globală de credit şi în sistemele bancare. Cauza este eşecul companiilor care au investit în ipotecile subprime (cu grad ridicat de risc). Criza a scos la iveală grave deficienţe în sistemul financiar global democratizat excesiv. În piaţă a apărut supraconsum, ceva asemănător cu consumul care duce la obezitate. De fapt, lăcomia înseamnă cum să avem cât mai mult, cum să consumăm cât mai mult, cum să mâncăm cât mai mult. Românul nu este un individ obez, este un hipocaloric, obezitatea este o manifestare destul de recentă, odată cu consumul de Cola, de Hamburger, Hot-dog, de KFC, de SUV, de E-uri, de gusturi şi culori comerciale, copiat importate (după metoda copy-paste) fără foarte mult discernământ. Iată cum aşteptarea americanilor s-a transformat în copierea obiceiurilor via Europa. Obiceiul de a supraconsuma fără discernământ din viaţa de toate zilele are corespondent în finanţe, monedă, bănci, credite. Medicina ne prezintă etiologia obezităţii şi efectele dezastroase asupra sănătăţii omului. Ce copiem noi românii, copiem numai ce ne place, adică excesul de consum nu cel de muncă. Excesul de consum împins către viciu cu multiplele lui stări exprimate prin mania consumului, a cumpărăturilor cu nesăbuinţă – loveşte omul de două ori. Mai întâi e lovită sănătatea şi apoi sunt lovite bugetele de familie. Omul cumpără, plăteşte, cineva câştigă, nici într-un caz omul de rând. Aşa cum spune şi medicina nu consumul produce criza/obezitatea, ci dezorganizarea consumului. În fapt consumul este motorul care împinge înainte piaţa de producţie şi cea de bani. În fapt, cât trebuie să consume un om? Conştientizăm raportul nevoie/dorinţă? Din această dilemă nu vom putea ieşi! Am zis!

joi, 27 august 2009

1.4. Miracolul întâmplării într-o cercetare istorică
(fragment din A doua epistola catre hunedoreni, pag.19-20)
1.4.1. Prezumţia de nevinovăţie
Într-o colaborare cu dl.profesor Sîrbu în anul 2004 am fost pus în faţa unui studiu de caz legat de depozitul de piese şi unelte dacice descoperit la Piatra Roşie. Analiza pieselor din depozitul de piese dacice din fier de la Piatra Roşie trebuia să completeze cadrul tehnologic al producerii fierului la daci. Pentru un metalurg al sec.XXI sondarea cu metode moderne a pieselor din depozitul de piese dacice din fier găsite în apropierea cetăţii de la Piatra Roşie a fost o mare provocare şi în acelaşi timp o aventură tehnică în domeniul metalografiei. Tratând superficial piesele poţi pierde spectacolul evoluţiei tehnice de cca.2000 de ani Am constatat cu uimire că producătorii de fier obţineau destul de facil mai multe categorii de fier:
· moale în care % C este scăzut de regulă sub 0,09% tare cu conţinuturi ridicate de carbon % C mai mare de 0,30;
· cu analiză chimică apropiată de compoziţiile chimice ale oţelurilor de astăzi, pentru că aveau conţinut de Mn;
· carburat superficial prin metode termochimice;
Piesele au fost analizate din două puncte de vedere:
· Chimic efectuate pe un analizor spectral;
· Metalografic prin analiză la microscop
S-a dorit găsirea unei metode de analiză a pieselor fară a afecta integritatea fizică a acestora, fapt pentru care au fost inspectate doar la exterior.
Analiza chimică şi metalografică efectuată în laboratoarele societăţii Siderurgica Hunedoara
[1] a scos în evidenţă lucruri interesante atât pentru elucidarea investigaţiei istoricului, cât şi aspecte deosebit de interesante pentru inginerul zilelor noastre. Prezentăm mai jos comentariile efectate în limbajul inginerului, :
· Uneltele sunt cu certitudine obţinute prin forjarea unor lupe de fier obţinute prin reducere directă a minereul de fier ;
· Fierul obţinut prin această metodă avea o bună plasticitate la temperaturi normale de 910...1000, 0 C , atunci când fierul este galben deschis la culoare, iar înainte de batere pe nicovala sunt vizibile scântei foarte fine. Temperaturile pentru încălzirea fierului în domeniul de forjare, domeniul austenitic-Feγ, se poate realiza pe o vatră deschisă cu mangal. Este uşor de verificat de către orice curios, în timpul unui weekend: într-o groapă se aprinde focul cu lemn de brad după care se aşază mangalul, când patul de mangal este bine încins se introduce o bară de oţel şi prin intensificarea arderii cu un foi improvizat în cca. 30 min bara metalică este bună pentru forjare.
· Starea fizică şi aspectul uneltelor erau foarte bune, ceea ce a permis o restaurare –conservare în condiţii excepţionale. Pentru inginerul practicant, ţinând în mână aceste unelte, este impresionantă starea funcţională a acestor piese astăzi care ar fi făcut cinste multor fierării ţărăneşti din zilele noastre. Precizia forjării lor este remarcabilă, pentru metoda relativ rudimentară de acum 2000 de ani, formele sunt bine rotunjite, ceea ce subliniază o anumită experienţă a forjorului.
[1] Astăzi Mittal Steel Hunedoara, dna.ing.Dana Samarghiţan şi dna.ing.Nuţi Jura, cărora le mulţumesc pe această cale;

2000 years of ironmaking at Hunedoara

2000 years of ironmaking at Hunedoara
By loan Romulus* & Gaina Constantin**
STEEL TIMES AUGUST 1995

Evidence produced by historical research, indicates that ironmaking has been taking place in the Carpatho-Danube region in some form or other since the first part of the iron age (1200-500BC). The discovery and development of smelting in the region which now forms part of Romania - is attributed to the Geto-Dacians although local ironmaking came under the influence of both the Greek, and later on,Roman civilisations. The Celts also influenced the development of ironmaking technology, but local production managed to preserve some of the original methods and techniques. Ironmaking in turn affected the history of the area. The military activities and rule of the Dacian kings, Burebista (89-44BC) and Decebalus (87-106AD), for example, would not have been possible without the material Dacia was the last province to be added to the Roman Empire by the Emperor Trajan, in 106BC.
The town of Hunedoara is situated in Transylvania, close to the Dacian kingdom of Sarmisegetusa. Rich iron ore deposits surround the town, and, being easily accessible and readily reduced1, they made an ideal raw material for the developing local iron industry. Lumps of ore, smelted iron mixed in with slag, refractory materials and burnt lime have all been discovered in archaeological excavations undertaken in the area. A chemical analysis of the excavated materials is shown in Table 1. The furnaces were charged with charcoal, iron ore and lime. If the CO to C02 ratio corresponded, the iron oxides were reduced without removing the gangue made up of Al, Ca and Si oxides. To produce 1kg of iron, it was necessary to charge 3kg charcoal, and 1.7kg iron ore.
Roman Occupation
There is clear evidence of a local iron ore mining industry under Roman occupation of Dacia. One key discovery was that of a commemorative Roman column, located in oneof the smelting and ironworking shops. The column was formed of limestone and bore the text: Numini, Domini, Nostri, Marci Aurelii Antoni, Pii Felicis Augusti, Octavius Caius, Gaurius-Gaunianus, Sacendos Coloniae Apulensis ET Flavius Sotericus, Augustalis Coloniae, Sarmigetusae, Conductores FERRARIARUM. The column dates from the reign of the Roman Emperor Caracalla (138-161AD) and the text expresses the satisfaction of two leaders with the revenues generated by local iron ore mining and ironmaking.
Furnace technology
Shaft furnaces were used at the time to pro- duce solid sponge iron which was consoli- dated by heating and hammering and could be carburised by heating in charcoal. One furnace which marks a development in tech- nology, is now exhibited in the London Science Museum. This particular shaft fur- nace from the House Valley (Ghelar) near Hunedoara, dates from the 9th century. It was cut from rock, lined with refractory clay and fed with air through the bottom from bellows via a tube. It stands 1.6m high and has a top diameter of 0.6m and a bottom diameter of 0.32m. From the point of view of size and construction, this furnace was a technological shift from the open forms of smelting furnace used up until that time.
In the fifteenth century, ironmaking developed further and played a significant role in equipping the army of lancu of Hunedoara, the Romnian Waiwode. He was involved in the Christian opposition to the Ottoman expansion and is known for his defeat of the Turkish army led by Mohammed II, at Belgrade in 1456. The Hunedoara Castle with its estate were inherited by lancu's son, Matei Corvin, a great Hungarian king who granted significant favours to ironworkers in the area in order to further encourage efficient produc-tion of weapons and tools.
In 1509, the region came under the rule of Count George of Brandenburg who encouraged the development of tools, weapons and flat iron products. Documents from the Count's estate show that five smelting shops operated in that time.
By the eighteenth century, the number of iron shops had increased to fifteen according to the document: Ubarium seu nova connumeratio universorum bonorum ad arcem Vajda Huniadensem pertinentium.2 Hunedoara castle became the administra- tive centre of the domain and soon took on a role as a metal market. The old German ket) and many shops bore German names, such as agricultural tool shops (mavenschimiede) and forge shops (hammerwerker). Forging shops worked 26 weeks of the year. During summer months, they were obliged to work in the fields and during winter, the river which provided power for the forge hammer and bellows, froze over. Among the existing eighteenth-century documents are some of the books kept by the iron shops (Plosca, Baia Noua, Toplifa, Nadrab and Import) which show that flat and lump iron production was about 170t/y. In 1750, a blast furnace was commissioned at Toplifa (Hunedoara county) to produce pig iron. This was then refined in open hearth furnaces for sale to blacksmiths. Charcoal consumption was around 1950kg/thm. Fig 1 shows the blast furnace design drawn around 1800.
1 The Toplita blastfurnace (drawing 1800).

The main blast furnaces had a working volume of 6.94m3, were 6.69m high, had diameters of 0.735m (hearth), 1.58m (bosh) and 0.632m (neck). Two tuyeres were positioned at 0.479 and 0.98m high. The furnace was lined with rose mica schist, the first 1.6m of which was changed annually because of intense wear. Complete overhauls were made at 10-12 year intervals.
In 1813, a blast furnace was commissioned at Govajdie which had a 30m3 working volume and this was later upgraded to 60 m3. The air-preheated Calder was also replaced, first with a Wasseralfinger and then a Cowper preheater. The Govajdie shops specialised in cast iron. Around 5-7% of the pig iron output was refined by puddling at the Limpert shop On June 12th 1884, an 110m3 blast furnace was commissioned, followed by a 140m3 furnace in 1890 (Fig 2). Refining was undertaken using 12t open-hearth furnaces and two 6t Bessemer converters. This was the situation at the end of the 19th century and iron and steel production in the area has continued up until the present day.

2 The Hunedoara blast furnaces in 1898.

* loan Romulus is an engineer at Siderurgica SAHunedoara. He teaches at the Engineering Faculty at Hunedoara and is a candidate for a doctorate at Bucharest. ** Gaina Constantin is a technician at Siderurgica SA’s quality-control laboratory.
This paper was first presented at a symposium celebrating 110 years since the commissioning of the first Hunedoara BF in June 1994.
1 Today, steelmaking at Hunedoara, is in the hands of
Siderurgica SA, one of seven large Romanian steelplants. The works has some 3.6Mt/y steelmaking capacity, producing carbon, alloy and stainless steels.
2 Translates as: Urban description and inventory of allgoods existing in the Hunedoara domain



luni, 10 august 2009

O carte tehnica care o sa apara in luna decembrie 2009

Scurt tratat de turnare continua a semifabricatelor rotunde






Dr.ing. Ioan Romulus Vasile

2009




Prefaţă

Intr-un moment de criză în care siderurgia suportă din plin efectele nefaste, este regional vorbind supusă dispariţiei din motive obiective şi subiective, apare o carte despre un domeniu pe cale de dispariţie, e bine ? e rău ?, las generaţia viitoare să se pronunţe.

Dorinţa mea este de a aduna în paginile acestei lucrări date, experienţe, nereuşite şi reuşite, teste pe care le-am parcurs în 28 de ani de experienţă în producerea şi turnarea oţelului. Privind un grafic omul vede un punct cu ordonată şi abscisă, pentru inginer acest punct nu înseamnă numai x şi y, înseamnă o experienţă care s-a realizat cu trudă. Semnificaţia acelui punct este secretă numai pentru necunoscători, inginerul tălmăceşte sensul şi-l poate transpune într-o decizie în procesul real de producere a metalului. După umila părere a autorului este necesară să fie marcată într-un material, experienţa obţinută atât la Siderurgica Hunedoara cât şi la TMK-Reşiţa în turnarea continuă a semifabricatelor rotunde. Autorul este printre pionerii turnării ţaglei rotunde în România, Ф 150 mm, Ф 180 mm la maşina de turnare continuă de la Hunedoara.

Volumul se doreşte un mic îndreptar şi un suport pentru următoarele categorii:

  • Pentru cei ce Nu ştiu şi dau sfaturi la cei ce ştiu !;

  • Pentru inginerii practicieni din sectoarele de turnare continua şi nu numai !;

  • Pentru puţinii studenţi care se mai apleacă asupra studiului profesiei lui Hefaistos;

Voi spune mai jos lucru cel mai important şi care l-am preluat de la marele academician Moisil, dar adaptat la situaţia mea: eram tânăr ,nu aveam nici o experienţă, îmi plăceau femeile şi le ştiam pe toate. Acum femeile imi plac dar..., am experienţă , am un titlu ştiinţific de doctor în inginerie şi constat cu stupoare câte nu ştiu ! pe scurt cu cat înveţi constaţi că mai ai multe de învăţat.

Şi tot de la academicianul Moisil închei cu un mare adevăr care spune: toată lumea îşi pune problema cât costă un om îmvăţat ! nimeni nu-şi ridică problema cât costă un neînvăţat !

Autorul rămâne cu convingerea ca inginerul nu trebuie sa aibe simptomatologia de sindrom: neuron singular, si de aceea el trebuie sa aplice indemnul lui spre studiu. Mai ales în condiţiile în care Valul al treilea e peste noi, iar secretele unor profesii devin simple subrutine în cadrul unor programe de PC.

Prezenta lucrare a fost elaborata pe baza cunoştinţelor proprii precum şi pe consultarea unui material bibliografic a evoluţiilor şi dezvoltate în domeniul turnării continue. Important fiind procesele de formare a crustei marginale, modul de oscilare a cristalizorul, şi mecanismul lubrifierii utilizând praful de cristalizor, efectul acestor aspecte cu privire la productivitate şi calitate a produsului. Influenţa analizei chimice a oţelului aflat în procesul de solidificare dinamica, în special consecinţele asupra plasticităţii crustei marginale şi a calităţii semifabricatului turnat continuu pentru diverse aplicaţii.



duminică, 9 august 2009

Valorile ingineriei româneşti



Cu metodele actuale, nu cunosc să se poată realiza o călătorie în timp. Călătoria virtuală este generată de noi înşine şi ea se numeşte amintire. Amintirea este un spaţiu virtual, trăit, în care putem să deformăm din motive omeneşti unele date ale scenariului. Trecutul este amintire, mărturisire, istorie, documente, etc. Trecutul poate reveni oricând în realitate, el poate transmite semnale modificatoare de conştiinţe şi destine. Amintirea ca amprentă a unui eveniment trecut, poate genera pasiune şi emoţie, fiind singura metodă care ne poate cufunda în trecut. Prezentul este o entitate, cea mai fragilă. Prezentul permite transformarea viitorului în trecut. Analizând trecerea anilor, a vieţii, îmi pun problema dacă există prezent, sau timpul se derulează între viitor şi trecut.

Viaţa, pentru mine, nevrednicul laic, este un dar de la Dumnezeu, este un spaţiu energetic, un "N" - dimensional care trebuie trăit la maxim. În momentul naşterii nici nu am putea refuza acest cadou. Cred că nu este nimic mai frumos în această lume ca viaţa, care ne dă şansa de a conştientiza lumea. Scrierea acestei cărţi pentru mine a fost o călătorie în timp, cu ajutorul amintirilor proprii dar şi utilizând imaginaţia proprie alimentată de trecut (documente, materiale bibliografice consultate şi fapte istorice). Este greu să-ţi imaginezi ceea ce nu poţi cuprinde.


Foto: Ing.Vasile Ioan Romulus (stânga), alături de Toni Burg (Olanda) şi Eugen Evu, scriitor hunedorean


Dar călătoria mea a fost susţinută şi de dese incursiuni în locurile cheie ale acestei istorii. Se pot scrie şi spune multe, dar istoria fierului hunedorean trebuie să fie rescrisă de un trăitor al acestor canoane.


Cartea a fost începută la Hunedoara şi finalizată la
Reşiţa, în Banat. Autorul este managerul istoricului combinat aflat pe calea dificilă a privatizării şi R.I.V. este omul care îşi pune pecetea unei personalităţi puternice , competiţie şi mai ales vocaţiei – un om performant – un tehnocrat cu mare suflet. Este greu exilul , fiindcă, doar departe conştientizezi trecutul, care altfel trece neobservat. Trecutul prin amintire transformă exilul într-un purgatoriu care te face să te judeci pe tine şi să conştientizezi valoarea a ceea ce nu mai ai. În Banat, muncind cu sârg la revigorarea uzinei siderurgice, am reuşit să înţeleg foarte bine cuvintele “Ce vremuri şi ce oameni mai erau, pe când …”

Dr. ing. Vasile Ioan ROMULUS

SURSA :

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Valorile%20ingineriei%20romanesti%20de%20Ioan%20Romulus.htm


Un depozt de piese dacice din fier de la Piatra Rosie

(sat Luncani, judetul Hunedoara)



vineri, 7 august 2009

Singur, dar alături de bănăţeni




REŞIŢA
- Reşiţeni şi hunedoreni, oameni din două judeţe diferite s-au întâlnit joi se

ară pentru o clipă de relaxare. Au fost prezentate lucrările unor artişti şi lansată cea mai recentă carte a lui Romulus Ioan Vasile, directorul TMK Reşiţa.

Culoare, cuvinte de suflet, muzică. În această ambianţă s-a desfăşurat dublul eveniment cultural găzduit aseară de Galeria Agora. Expoziţia a cuprins lucrări ale artiştilor Petru Comisarschi, Cristian Mircioane, Adriana Ilin Tomici, Radu Roşan, Tiberiu Balasz, Torino Bocaniciu, Dan Vifor Pichiu.
Lucrările au fost realizate în acest an la o tabără de pictură desfăşurată la Văliug, finanţată de directorul TMK, Romulus Ioan Vasile. Lucrările expuse au fost prezentate, criticate, descoperite celor prezenţi de criticul de artă Călin Chincea.
„Singur printre bănăţeni“
Este titlul cărţii ce poartă semnătura directorului TMK, Ioan Romulus Vasile, a cărei lansare a avut loc aseară. Hunedorean de origine, reşiţean prin...forţa împrejurărilor. Despre autor şi carte au vorbit prieteni şi cunoscuţi.
La ce ne-am putea aştepta de la o carte scrisă de un inginer? Termeni seci, date sterile? Nu şi în acest caz. În „Singur printre bănăţeni” descoperim o altă pasiune a inginerului Romulus Vasile Ioan - istoria. Ştiinţa trecutului, care ne ajută să ne putem trasa viitorul. Viziunea sa asupra privatizării eşuate cu Noble Ventures, de exemplu, se remarcă în mod special.
Avem de-a face cu un om care a văzut totul clar, din exterior, nefiind implicat în mod direct. Însă, lucrând la un combinat asemănător, care trecea prin probleme asemănătoare, ştia despre ce era vorba. În plus, după preluarea CSR-ului de către TMK, el a fost cel chemat să culeagă „roadele” precedentei privatizări. Însă, nu avem de-a face nici cu o lecţie de istorie. Chiar şi titlul acestei cărţi ne împinge către o latură sentimentală. Singurătatea pe care autorul o simte, poate o scăpare nevoită din partea unui om obişnuit să poarte o mască asemănătoare oţelului.
Totuşi, inginerul este şi el om la rândul său, obligat să se supună slăbiciunilor umane. Dar el este primul care îşi recunoaşte greşelile. „Nu e uşor să fii Romulus Ioan Vasile”... Câteva cuvinte care spun mai mult decât orice despre un om în mintea căruia se luptă inginerul, directorul, istoricul, dar şi fiinţa umană. O fiinţă umană cu părţile sale bune şi rele, cum sunt toţi oamenii, inclusiv bănăţenii.
De aceea, autorul nu poate fi acuzat de ipocrizie când aminteşte anumite aspecte mai dificile ale zonei noastre. Putem accepta aşa ceva de la o persoană care a văzut bârna din ochii săi înainte de a vedea paiele din ochii noştri. Indiferent cât de greu ar fi de acceptat, nici noi nu suntem perfecţi, cum nici autorul nu e.
Probabil că acesta e şi motivul singurătăţii sale. Inginer înainte de orice, tinde spre perfecţiune fără a o putea găsi. Aseară, poate bănăţenii prezenţi la eveniment l-au făcut să înţeleagă că e unul dintre ei şi că de fapt perfecţiunea trebuie lăsată în seama zeilor.
De asemenea, oricât de mult a vrut autorul să evidenţieze faptul că a scris cartea în calitate de inginer şi nu de ardelean sau bănăţean se înşeală. A scris-o ca şi om.

Sursa: http://www.caon.ro/


Ieri, la Reşiţa, prietenul meu de aproape două decenii, Romulus Ioan, şi-a lansat noua sa carte: "Singur printre bănăţeni". Fiind el un om cu vocaţia prieteniei, nu aş fi putut sub nicio formă lipsi de la acest eveniment sărbătoresc din viaţa lui, drept pentru care am şi fost prezentă în mica sală numită "Agora" în care s-a vernisat în acelaşi timp o expoziţie de pictură şi m-am bucurat împreună cu el şi cu alţi prieteni ai săi. Cine este Romulus Ioan ? Cel mai bine vorbeşte despre el însuşi autorul cărţii:"Nu este foarte uşor să fii Ioan Romulus Vasile, născut în ultima zi din an, la ora 20,30 - om dificil, complicat, sucit. Măcinat de propriul subconştient, veşnic în căutarea CEVA-ului, ocupat şi în acelaşi timp foarte liber, optimist, violent şi tandru în acelaşi timp. Măcinat de propriile pofte şi ambiţii. Iubitor de ţară, emoţionat în faţa marilor înfăptuiri ale omenirii. Vibrând până la tremuratul bărbii în faţa emoţiei creştine. Simplist în judecată şi complicat în analiza faptelor, acuzându-se întotdeauna primul pentru insuccesele şi nerealizările colegilor şi apropiaţilor. Tânjitor după dragoste, copilărie, amintiri, prietenie, albastru infinit. Cinstit cu apropiaţii şi în acelaşi timp necinstit cu sine însuşi."Cartea lansată ieri de Romulus Ioan merită să fie citită, e departe de a fi o carte aridă, cum ne-am fi aşteptat de la un inginer specialist în metalurgie. Dimpotrivă, este o carte scrisă cu sufletul deschis, cu căldură şi cu un evident sentiment de însingurare şi nostalgie. Dacă Romulus este singur printre bănăţeni? Nu, aş zice că e o exagerare pentru că el, fiind un om sociabil, nu poate rămâne singur, cu siguranţă are deja mulţi prieteni şi acolo. Dar ştiu că se simte dezrădăcinat şi că gândul i se întoarce mereu spre Hunedoara, oraşul lui natal, cel la a carui înflorire ar fi vrut de fapt să contribuie cu toată forţa lui creatoare. Destinul lui a vrut însă altfel...Puteţi afla mai multe despre inginerul, director al TMK, Romulus Ioan, dacă citiţi această carte ! Veţi descoperi că autorul are talent, scrie cu sensibilitate şi farmec iar in final veţi şti că şi el este doar un om, însă unul despre care eu pot scrie cu aldine fiind în cunoştinţă de cauză, că e UN OM ADEVĂRAT!
Rânduri de literatură dedicate Hunedoarei

DEVA - „A doua epistolă către hunedoreni”, este cartea ce a fost lansată, sâmbătă, 19 ianuarie, orele 11, la Castelul Corvineştilor din Hunedoara, de inginerul Ioan Romulus, director al combinatului siderurgic reşiţean.
Pasionat de istoria meseriei sale - siderurgia, autorul a fost unul dintre directorii Uzinelor siderurgice hunedorene, în cei mai zbuciumaţi ani din existenţa lor, perioada imediat următoare revoluţiei din 1989. Ioan Romulus a fost direct implicat în evenimentele ce au înconjurat „Marea Privatizare”.

În lucrarea sa, autorul prezintă realist bogatul trecut al Uzinelor dar şi al comitatului Hunedoarei, printre rândurile volumului menţionând cu mândrie faptul că s-a îngrijit de Muzeul Fierului din Hunedoara.

Sursa: www.huon.ro


Romulus cel curat


Luni 12 Noiembrie 2007

CARAŞ-SEVERIN. La doi ani de la finalizarea sistemului de captare şi epurare a gazelor arse instalat la Oţelăria electrică a grupului TMK Reşiţa, directorul general Romulus Ioan, împreună cu Ilie Chincea, omologul său de la Agenţia de Protecţie a Mediului Caraş-Severin (APM), a organizat vineri, 9 noiembrie, o conferinţă de presă, cu caracter de bilanţ, la sediul APM. Fiecare dintre cei doi directori a avut numai cuvinte de laudă despre modul în care au colaborarat pe parcursul ultimilor ani. „Am reuşit, împreună cu conducerea TMK, să punem la punct o strategie comună. Era vorba de cerinţele de mediu impuse de Programul de Conformare. Şi noi, şi ei, ne-am făcut bine temele şi, în septembrie 2006, le-am eliberat Autorizaţia Integrată de Mediu“, explica Ilie Chincea. „În 2004, fabrica era total nepregătită pentru protecţia mediului, a adăugat Romulus Ioan. Instalaţia de desprăfuire s-a implementat cu sprijinul nemijlocit al celor de la Mediu. Programul de Conformare, negociat cu autoritatea de mediu, stipulat în contractul de privatizare, ne obliga să rezolvăm, printre altle, problema poluării aerului de la cuptorul electric. S-a hotărât să se construiască o instalaţie de captare şi epurare a gazelor arse şi suntem în situaţia să spunem că dorim ca anul viitor să o modernizăm pe cea existentă“. Valoarea investiţiei depăşind 8 milioane de dolari, directorul TMK Reşiţa a ţinut să precizeze: „Din punctul de vedere al patronatului, acesta ar fi fost mai interesat să investească banii respectivi în tehnologia legată de producţie“.Presaţi de cei de la Mediu, ceseriştii au finalizat instalaţia cu două luni înainte de termenul prevăzut în contract. Din punct de vedere al performanţei tehnologice, instalaţia asigură un nivel al emisiilor de pulberi în aer de maximum 10 mg/mc, valoare comparabilă cu performanţele instalaţiilor similare din Europa. „Se captează zilnic 35 de tone de praf“, explică Romulus Ioan. Cantităţile respective sunt prelucrate şi, în formă de bricheţi, sunt repuse în circuitul de producţie. În 2006, s-au prelucrat 6.704 tone de praf. Anul acesta, numai până la finele lunii octombrie, 5.341 tone, ceea ce vorbeşte de la sine despre performanţele desprăfuirii. Nu doar emisiile de praf au fost în atenţia şefilor de la TMK şi a reprezentanţilor APM. În perioada următoare, spune Romulus Ioan, se are în vedere finalizarea unei investiţii de circa 1,5 milioane de euro, pentru a se rezolva şi problema zgomotului produs la Oţelăria electrică.

Marius C_ntu

Sursa 24 de ore